Cine suntem?

În anul 2007 când țara noastră a fost primită în marea familie europeană (Uniunea Europeană, UE), Asociația noastră și-a început activitatea cu scopul declarat de a susține principiile, valorile și obiectivele UE și de a observa activ traseul pe care România îl va parcurge ca membru UE, în adoptarea și definirea unei noi identități europene.

Inițiativa înființării Asociației a aparținut celor trei membri fondatori principali, respectiv:

  • Iulian Fota
  • Georgeta Gavrilă
  • Cezar Manole Armeanu

Date juridice

Organizație neguvernamentală, fără scop patrimonial, și apolitică.

Urmărește beneficiul public.

Înființată și funcționând în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații

Dată înființare: 2007

Adresă sediu: București, România

Misiune

Europa de mâine nu poate fi completă fără România, așa cum România de mâine nu poate progresa în absența identității europene. Ambii actori au o relație de reciprocitate care trebuie mediată și încurajată pentru a parcurge împreună drumul european.

Societatea Academică Europa de Mâine (SAEM) a fost creată în scopul sprijinirii afirmării europene și internaționale a României, organizând cursuri de formare și perfecționare profesională, conferințe, seminarii și alte acțiuni practice de formare și integrare ocupațională.

Misiunea noastră este să formăm o nouă generație de lideri în politică și în economia românească care să participe la modernizarea societății românești prin propria lor dezvoltare personală și profesională și care să contribuie printr-un parteneriat real și orientat pe rezultate la dezvoltarea unei "culturi a relațiilor internaționale".

Cine poate participa la programele noastre?

Experții SAEM au ca deziderat să construiască o platformă educațională solidă pentru toți cei care doresc să susțină și să se implice în procesul de modernizare a societății românești și ca urmare programele noastre se adresează tuturor celor care doresc să investească continuu în formarea și dezvoltarea lor personală și profesională.

Organizare

Nivelul 1 - Fondatori

  • Iulian Fota
  • Georgeta Gavrilă
  • Cezar Manole Armeanu

Nivelul 2 - Adunarea Generală a Membrilor

  • Președinte: Iulian Fota
  • Compusă din toți membrii Asociației

Nivelul 3 - Consiliul Director

  • Președinte: Iulian Fota